gand rau

Gandul ala rau…brrrr. Incerc sa fiu un om bun…ma zbat. Momente rele...

poems

i carry your heart with me by E. E. Cummings

i carry your heart with me(i carry it in
my heart)i am never without it(anywhere
i go you go,my dear; and whatever is done
by only me is your doing,my darling)
i fear
no fate(for you are my fate,my sweet)i want
no world(for beautiful you are my world,my true)
and it's you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing is you

here is the deepest secret nobody knows
(here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life;which grows
higher than the soul can hope or mind can hide)
and this is the wonder that's keeping the stars apart

i carry your heart(i carry it in my heart)



O Me! O Life! by Walt Whitman

O ME! O life!... of the questions of these recurring;
Of the endless trains of the faithless—of cities fill’d with the foolish;
Of myself forever reproaching myself, (for who more foolish than I, and who more
faithless?)
Of eyes that vainly crave the light—of the objects mean—of the struggle ever
renew’d;
Of the poor results of all—of the plodding and sordid crowds I see around me;
Of the empty and useless years of the rest—with the rest me intertwined;
The question, O me! so sad, recurring—What good amid these, O me, O life?

Answer.
That you are here—that life exists, and identity;
That the powerful play goes on, and you will contribute a verse.



A Dream Within A Dream by Edgar Allan Poe

Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow--
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.

I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand--
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep--while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?



Dreams by Amy Lowell

I do not care to talk to you although
Your speech evokes a thousand sympathies,
And all my being's silent harmonies
Wake trembling into music. When you go
It is as if some sudden, dreadful blow
Had severed all the strings with savage ease.
No, do not talk; but let us rather seize
This intimate gift of silence which we know.
Others may guess your thoughts from what you say,
As storms are guessed from clouds where darkness broods.
To me the very essence of the day
Reveals its inner purpose and its moods;
As poplars feel the rain and then straightway
Reverse their leaves and shimmer through the woods.



Touched by An Angel by Maya Angelou

We, unaccustomed to courage
exiles from delight
live coiled in shells of loneliness
until love leaves its high holy temple
and comes into our sight
to liberate us into life.

Love arrives
and in its train come ecstasies
old memories of pleasure
ancient histories of pain.
Yet if we are bold,
love strikes away the chains of fear
from our souls.

We are weaned from our timidity
In the flush of love's light
we dare be brave
And suddenly we see
that love costs all we are
and will ever be.
Yet it is only love
which sets us free.

gand

azi dimineata am alunecat pe gheata. M-am lovit, si o fractiune de secunda, pe jos, m-am intrebat : de ce sa ma mai ridic , de ce trebuie sa ma mai ridic? de ce sa mai dau zapada rece cu mana, de ce sa merg mai departe

gandul rau, nu-mi da pace, ma inghionteste, imi pune piedica, ma impinge… dar o sa lupt cu el. si voi castiga. Si culorile vor veni la mine din nou.

cineva vrea sa-mi alunge visele. cu creta in mana, la tabla neagra, sa-mi arate mersul lumii. ce trebuie sa fac. ce trebuie sa spun. Si ce trebuie sa simt. Si simt cum alunec, nu stiu incotro. incerc sa-mi regasesc visele. pe ele le iubesc cel mai mult. pe ele le vreau in viata mea. nu vreau sa stiu cum e, ce trebuie sa fac, ce trebuie sa spun, ce trebuie sa gandesc. nu vreau sa analizez, nu vreau sa ma gandesc. doar sa simt. Si sa fie toate ca si apa, ca si apusul fierbinte, ca si pamantul ud, ca si ploaia calda de vara.

as vrea

as vrea sa zbor, dar nu am aripi
as vrea sa cant, dar nu am glas
as vrea sa strig, dar nu am putere
as vrea sa plang, dar nu am lacrimi
as vrea sa vad, dar nu am zi
as vrea sa ma ascund, dar nu am unde

gand

Ma urasc pe mine. urasc viata mea. si-i urasc pe oamenii pe care-i iubesc cel mai mult

. . .

sunt Nemo, si cand se invarte prea tare lumea cu mine, ma reasigur ca sunt ok invartindu-ma in jurul cozii… unu.. doi.. trei. daca ies trei dungi la numaratoare, totul e in regula. imi place apa. imi place sa dau din aripa, si sa o imping sau sa o atrag spre mine. si ca un nemoo care se respecta, am inotat in apa limpede si curata, tulbure si intunecoasa, am inotat impotriva curentului, sau m-am lasat dus de el.
imi place metamorfoza. imi place sa ies din cand in cand la suprafata. Unde… am forma de om. la inceput , calc incet si atent la echilibru. dupa ce prind curaj, incep sa alerg. ma bucur ca fug in pas cu vantul. din puf de papadie mi-am construit o vela mare,.. alunec intre nori. cateodata, rup o ramurica si o tin ridicata , iar norii se invaluie pe ea ca si pe vata-de-zahar a copiilor. musc cu pofta, din cate un norisor, il musc de nas, de urechi, de obraji. ei rad. stiti ca norii au obraji , nu? obraji grasuti si pufosi.

..dupa ce modelez norii, , pun piciorul pe pamant. ii vad pe cei din jurul meu, si ii urmaresc. ieri , mergand dupa pasii lor, am ajuns intr-un mall. plin, plin de oameni. m-am uitat cu atentie la pasii lor. siguri, nepasatori. am ajuns la ingerasi, fundite, clopotei. toate culorile lumii. pasii din jurul meu nu mai au putere. pentru ca se aude un zumzet vesel si soapte . clopoteii, mosii cu nasul rosu, globurile cu pieptul bombat se agitau…si se agitau..

… se insereaza, stau pe malul unui rau. fosnesc gandurile, alearga norii. am dat usor din mana, …au cazut toate pe jos. atunci am luat o frunza mare , le-am asezat frumos, comod pe ea. m-am aplecat peste apa , le-am lasat sa fuga. pe racoarea paraului, pe curentii apei, in mare, in ocean , in aer.

vin sarbatorile..

Intr-o zi rasfoiam un blog…si am citit prima propozitie a unei postari “ura….vin sarbatorile”. Intr-o fractiune de secunda , am simtit deja mirosul de prajitura si de brad. Am vazut cadouri colorate , legate cu fundite uriase, ursuleti de plus noi, care zambeau ca sunt sub brad, nu in magazine. Si mii de acadele carlig, albe cu dungulite rosii sau verzi, dansand ca si in desenele animate muzicale. Am vazut saniute , vechi si cu talpi ruginite agitandu-se in soproane, si ingerasi agitati pe rafturile magazinelor, sperand la brazi frumosi si inalti. Am auzit colindele lui Hrusca rasunand , si am inceput sa ma gandesc ce mici bucurii sa le fac persoanelor la care tin. Vederi frumoase de iarna, cizmulite date cu crema , portocale zambitoare, ..ooo….bomboane de brad. Rele la gust si sclipitoare ca primadonele, sub brad si pe brad. Familii reunite, parinti bucurosi de vizite rare, nepoti rasfatati, hartie colorata rupta cu nerabdare , carti, ciorapi de lana, ciocolata, caravana coca-cola, reni , nasuri rosii si inghetate, zapada, luminite in oras….

Si chiar daca nu era vorba de asa ceva, ci de cruda realitate care cateodata ne face sa ridicam sprancenele, eu asta am vazut.
Si fiind deja decembrie, sarbatori frumoase tuturor.

alb

imi place geometria fulgilor de zapada. mi-ar place o lupa maaaare, de uriasi, sa ma uit la ei. am scos mana din manusa calda, si am intins palma. si ma uit la ei, cum plang pe palma mea.si imi pare rau, sa-i vad lacrimi de ploaie.
cand imi ridic privirea, si ei cad pe fata mea, stiu ca ma saruta norii.

moment

stau in mijlocul drumului si astept.timpul are alt ritm, inima bate incet.un singur fulg,al unui porumbel zburatacit, danseaza .


20 noiembrie.

am cazut in apatie. vreau sa vorbesc si nu pot, vreau sa alerg si picioarele nu ma asculta. caut sufletul cu degetele inghetate. probabil e o reactie involuntara de autoaparare. un conflict intre procese……..uffff. o sa treaca. Ca toate trec, intotdeauna…uffff.

pereti de sticla

Casca si se intinde pe patul verde.sta si se uita curioasa la mana ei. stie ca e foarte mica, dar nu reuseste sa o vada asa.
Se uita la el. e suparat, si sta cu spatele la ea.si-a lipit mainile de sticla, si incearca sa vada mai departe. La inceput , cand si-au dat seama ca sunt sub sticla, nu a fost asa.le placea sa compare mainile mici cu uriasele degete din jurul lor.radeau, uitandu-se in sus la creioanele bine ascutie.se tineau de maini in fiecare seara si dansau. ii placea sa-l mangaie pe pielea stravezie.

sunt frati… crede , dar nu e sigura. Ii place sa il priveasca, seara , cand isi da jos obosit perechea de aripi. sta intinsa si se preface ca nu vede. stie toate gesturile ce o sa le faca. scutura faramele de praf cu dosul palmei, intr-un gest moale. se duce in dreptul picaturii de apa si se chinuie sa-si formeze o imagine. de atatea ori a incercat sa-i explice ca aici, nu au nevoie de oglinzi. se pot privi in ochi si gata. dar nu….nu vrea.
nu –i spune nimic, se bucura doar ca e acolo. nu prea a inteles ce se intampla in jur, si nu-si mai aminteste nimic de afara. doar franturi de amintiri, mai mult le simte decat le vede.

din ziua aceea toate s-au schimbat. De atunci el nu mai rade, si incearca intr-una sa sparga clopotul urias de sticla. cateodata, intr-un zgomot asurzitor, loveste cu furie in el si, nimic… sta cu spatele la ea , si cand ii vorbeste ii spune doar despre cum trebuie gasit un drum spre afara.. Il ia de mana usor, de multe ori si-i vorbeste. suntem mici, mici, nu putem merge afara. ne spulbera vantul, ne arunca si ne duce unde vrea el. si mainile nu se pot strange asa de tare, in fata lui. ne loveste o picatura de ploaie, si nu ne mai putem ridica de jos..ne arde soarele, si pielea noastra e prea subtire. firele de praf dor…si nu putem iesi. trebuie sa tinem aici totul… si il atinge iarasi. tot incercand sa inteleaga ce spune, il strange in brate, cu grija sa nu-i raneasca aripile, cu spaima sa nu zboare.

sta pe mijlocul covorasului visiniu, turceste si sufla sus rotocoale de fum. narghileaua e un cadou . de la o carte. Se gandeste la seara trecuta… s-au strans cu disperare in brate. s- au muscat de buzele fierbinti. el a ascuns saruturi in curbura talpii , ea le-a ascuns dupa ureche, acolo unde simti pielea moale . … daca ar fi mari din nou? daca ar sparge sticla? daca nu i-ar lovi ploaia? se ridica si se plimba agitata de jur imprejur. piciorul descult pe rece ii face bine. el sta , cu spatele, lipit de sticla pe care o uraste. ..se aseaza iarasi in mijlocul covorasului . un nou norisor de fum aromat. ridica imperceptibil din umeri…mic, sau mare, bucuria e la fel.rasul suna la fel. zambetele sunt la fel. ..se ridica usor, si se apropie de marginea incaperii.. se uita peste umarul lui prin peretele de sticla, incercand sa intrezareasca ceva..ofteaza usor, si-si incolaceste mainile in jurul lui, si isi apropie buzele intr-o soapta usoara . vino acum! se ridica , si se strang in brate pe covorul visiniu, intre peretii de sticla.

cadere

E o fantana adanca, din piatra, veche de sute de ani. muschi verzi, umezi si alunecosi sunt pe pietrele ei slefuite de timp. caderea e ciudata. sus, e lumina rotunda, dar din pacate gravitatia te arunca spre apa. daca incerci sa te prinzi de pereti, ritmul caderii se rupe si zbori din perete in perete in balans nebun.

din nou

m-am indragostit, de un cer plin de nori, de iarba de sub talpile noastre, de mirosul diminetii. in fiecare anotimp, in fiecare an, mi se intampla acelasi lucru.
pe iarna am sa o fac bulgare si am s-o arunc in ocean, sa inoate si ea cu delfinii.
iar cand mi-e dor de poveste, am s-o citesc sus, e desenata intre nori.

inauntru

i-am spus de mult ca nu o sa mai scriu despre ea. nici nu am vrut, dar am lasat-o pe ea sa faca primul pas. o urmaresc, am gasit-o in mai multe ipostaze , asa ar trebui sa fie acuma. daca se supara pe mine, nu e nimic. ii va trece. intotdeauna a facut la fel.o sa-i spun sa numere pana uita ca e suparata. o data a numarat toate frunzele de toamna. si mi-a spus ca sunt tot atatea crengi care plang dupa ele. cand era mica a invatat ca trebuie sa numere oi. dupa aceea a trecut la fluturi. iar acuma numara visele. si fuge sa prinda picaturile de ploaie, sa nu se sparga de asfalt..

de ce

imi sunt datoare cu un nou post. chiar daca epuizeaza, mi-am promis-o. cateodata am impresia ca , daca asculti cu adevarat si lasi totul sa intre in tine, viata se transforma intr-un mare vartej, cu batai iuti de inima si hohote rele de ras in spate. doamne, si cat imi place linistea. in care, cu o mica bagheta, aduni toate gandurile si le asezi.
sunt zile de acelea nebune, cateodata, in care esti doar un recipient. si te trezesti, cand ai un moment de ragaz, si te intrebi ``unde am fost?? ce s-a intamplat??`` si nu stii raspunsul. sunt zile pierdute. viata e doar o insiruire de farame de timp, tu doar trebuie sa lasi emotia sa le inconjoare. trebuie sa simti. poate e cel mai greu lucru pe care il faci, dar nimic nu poate fi comparat cu ea.
imi place sa vad culorile. imi place sa ma uit la frunze zgribulite care-si traiesc agonia pe trotuare. si nu sunt nimic , cand le calc grabita , fara sa le daruiesc un gand. atunci nu sunt nimic.
pot visa. pot calatori oriunde. pot simti orice.
si cateodata e greu. asa de greu. mi-e greu sa le impac, ma macina, acea impacare fara de care nu se poate. aici si acolo. si nu sunt doua locuri. sunt doua vieti. si sunt amandoua ale mele. si una o traiesc, asa, fara sa ma gandesc prea mult. alta o traiesc, gandindu-ma. am fost furnica, vant , val. si am sa mai fiu. pot sa fiu orice, pentru ca pe toate le am in mine. mi-as dori usurinta prietenilor mei virtuali ( sau nu ) in a ma exprima, in a exprima in cuvinte frumoase starile. nu o am. inca mai fac eforturi intru asta. sunt tanara, si cateodata asa de obosita, cu capul plecat si pasul mic. alta data alerg , in pas cu pescarusii. nici eu nu mai stiu.
am inceput sa simt ceva care ma sperie, cand reusesc sa vad. am reusit sa simt o dragoste asa de mare, fara sa o leg de cineva. emotia si focul acela, care ti le da sufletul pe care il iubesti. am simtit asta in fata norilor. si cu mana in apa rece si taioasa. sau cu micutii melci in palma, dupa ploaie, cand ii adun de pe trotuar si-i ascund in iarba.
si vreau asa de multe, ca de multe ori ma gandesc ca nu e permis. nu e permis sa alergi asa, cu gandul, sa simti asa, fara sa dai o explicatie. lumii. si nu am. as vrea ca de maine, cand ma trezesc, sa am un iq urias, care sa-mi dea raspunsurile la toate intrebarile. oare o sa stiu vreodata? probabil nu voi stii.
stiu, mi se intampla sa alerg, cu disperare si cu ultimele farame de putere, dupa mine. si mi se intampla sa-mi doresc, atunci cand aleg somnul, ca a doua zi sa inteleg sa se intample o minune. nu se intampla niciodata. sau mint....sunt minuni care se intampla. ceea ce vad in jurul meu. si pentru asta , am nevoie de un singur lucru. sa deschid ochii.
as vrea cineva sa poata sa vina si sa-mi spuna: uite, asta este solutia. ! nu o sa se intample. asa mult timp am intors pe toate fetele intrebarile, incat sunt roase pe la margini. as vrea sa pot sa ma exprim. m-am gandit mult la asta, si totusi, ...acuma ma gandesc ca e in regula. nu e nevoie. pot, dar altfel. nu ca la carte. un fum de papadie in aer a devenit un raspuns, fara sa reusesc sa formulez intrebarea perfecta. si ma simt plutind, peste toate, si intelegandu-le. poate nu cum as vrea, nu pot scrie un tratat , inchegat si corect ordonat, dar le vad. le vad asa de clar si de limpede. si asta ma face sa plang , si sa simt o mare bucurie. dar sa simt si lacrimile cum aluneca sarate.
imi place sa ma inalt, dar nu mai urasc caderea. toate sunt clare ca si apa micului izvor. prin toate se vede. si toate raspunsurile sunt la noi. intotdeauna, doar noi avem raspunsul intrebarii noastre.
dar de aici, incepe marea incercare. ce facem cu ele...ce facem cu raspunsul. cum il asezam in tiparele vietii noastre de oameni . uriasul nu vede furnica.dar nici furnica nu vede uriasul . si amandoi coexista.
nu-mi plac oamenii in general. dar pe om il iubesc, fiecare are ceva deosebit, ceva care emotioneaza, chiar si cel mai rau dintre cei rai.
e asa frumos in jur. de la un fir de iarba , rasarit intr-o crapatura de asfalt, pana la zapada si nisipuri nesfarsite. iubim buchetele de flori. dar..de ce nu luam tot ce e bun in jur, de la fiecare om, de la frumos, sa facem buchete..care nu se ofilesc niciodata.
si de ce atat dece....
si sunt atatea lucruri pe care as vrea sa le stiu....intotdeauna raman atatea .

in oglinda

..si telefonul e o scoica in care asculti valurile,
agenda e pe o stanca gri si plina de muschi, doar niste semne..
stiloul e o nuielusa verde de alun
mouseul e o piatra alba si rotunda de rau
agrafa de birou..s-au scuturat conurile de brad
si lipiciul…ups, am alunecat si am cazut cu palma pe pamant ud
un vraf de acte…sunt doar frunzele de toamna
am alunecat dincolo….
dar cum fac sa raman acolo?!?

umbre

eu nu exist. nu sunt. si nu vreau sa spun. arde jarul in mine. si in valurile mele albastre, inoata povesti. si cerul meu are toate nuantele rasului , iar norii deseneaza ganduri . cand ma aplec peste florile mele, le vad cum respira. si le ating usor intr-o mangaiere.
am in mine o cascada. vine din padurea cu iz de frunze umede si se arunca in gol . zboara , cade si se opreste. si acolo unde sta apa se vede argintul pestilor de rau.
iubesc conurile de brad. le iubesc mirosul si necugetarea.
si ii iubesc. pe el, pe ea , pe ei. i-as tine pe toti cu mine, i-as aseza in gradina mea , sa sada pe nori si sa rada cu pasarile.
si cand s-ar supara pe mine, m-as bucura sa pot fugi…as fugi desculta in padure, as fugi printre brazi si as simti pamantul rece pe talpa. un ecou de pas..nu un pas.
si cand mi-as pierde suflarea, m-as lasa sa alunec printre frunze, cu mainile intinse. as fii atunci o culoare.
as sta pe piatra rece si taioasa, in mijlocul apei. asteptand sa apuna soarele.si cand ar lua foc cerurile as inchide ochii. si cand i-as deschide, as vrea sa fiu intr-un lan auriu. Acolo vezi cum danseaza vantul .
am intins mana spre un nor ratacit pe senin. si nu l-am atins. …ooo.dar am uitat. eu nu exist. ma furisez seara tarziu si se poate vedea cate o umbra , intinsa pe ziduri. sau o urma in nisip.
eu nu exist…

dulce

Am strans mana pumn. Tare, sa simt unghiile cum patrund in carne. Sa doara. Sa trezeasca. Pentru ca visul e vis atata timp cat nu simti fizic. Simti doar o caldura care calatoreste in tine, si la cotituri face vartejuri calde. Te ameteste. Am ametit. Si simt o dulceata innebunitoare. Imi trec limba peste buze si o simt. Si vine din interior. E cald si e galben. E asa de galben . ca te face sa strangi pleoapele. Si cand le strang simt iarasi gustul . nu-l mai simt numai pe buze. Il simt cum curge pe obraz in jos. Dulce si galben, cum aluneca pe gat si coboara pe spate. E ca o mangaiere. Ca o atingere care arde zapada. Ca o curgere care te face sa-ti frangi mainile. Sa frangi mainile dar sa stai nemiscat. Sa rasfrangi degetele , sa ocupi mai mult loc in spatiu. Ca sa simti cum te acopera. Ca o soapta de vant in spatele urechii, care lasa dare de parfum in tine.

oare..

ce ne face sa alegem o anumita atitudine fata de ceilalti? proiectia noastra in exterior e determinata de restul oamenilor? daca e asa, noi unde suntem? de ce cate o data o aceeasi actiune aduce doua reactii total diferite, in fata aceluiasi act. reactia depinde de modelul interior al celuilalt? ma uit in jurul meu la oamenii cu aspiratii palpabile. oamenii care se lupta pentru casa perfecta din suburbie, pentru masina ”sociala”, pentru a fii bine vazuti .si toate astea fiind lucruri simple, acei oameni au o sansa reala la fericire. mi-as dori si eu un tel de felul asta. sa pot pune mana pe vise, sa le pot masura. si nimeni nu neaga ca sunt importante. e pacat sa ai cateva experiente care sa-ti deschida ochii.

dar e bine cu ochii larg deschisi. cata putere are ceea ce simti.chiar daca te consuma, cata uimire ai in tine…

dimineata

Dimineata aerul miroase cel mai bine. dimineata incep toate. poti incepe o noua viata sau poti sa visezi la o zi buna, calda, vesela. dimineata e speranta. –seara e trista, plina de deziluzii.
Imi plac diminetile racoroase de la mare, cand simti nisipul rece sub picioarele goale. Imi plac diminetile dintre case, unde rad pe garduri zorelele-morning glory.
mi-as dori acum sa fie dimineata, sa beau o cafea buna pe faleza in Eforie Sud, sa bata usor vantul, sa fie racoare. sa nu ma gandesc la nimic, sa trag aer in piept si sa ma uit la pescarusi.

clipa

am trecut mana prin apa si nu am strans pumnul. am lasat-o sa fuga printre degete si i-am admirat gratia si moliciunea. vantul rece, soarele cald si racoarea de pe mana mi-au alungat gandurile. Am pus obrazul pe piatra calda si i-am simtit mirosul. am rupt o farama din moment si l-am ascuns . am oprit timpul si clipa a ramas a mea.

sirena

Ar vrea sa intinda bratele. sa se agate de luna si sa se uite in jos cu ea. si dupa ce sta cu luna sa sara in gol. sa treaca prin nori si sa ajunga in ocean. acolo sa se transforme in sirena. sa se joace cu pestii si sa vorbeasca cu delfinii. sa isi admire coada si sa simta apa pe fata si piept. sa aiba in par o stea de mare. si sa mearga jos, in ape adanci.
pentru ca nu mai vrea sa mai calce nisipul . vrea sa planga in apa, acolo nu se vad lacrimile. si totul e atat de albastru. razele de soare se culeg .in razele lunii se spun povesti.nu sunt constrangeri si rautate. se aud seara rasete de sirene, si cantece de valuri.

interior

stie ca a venit toamna. a inchis ochii si atunci a gasit-o. in ea.
copacii sunt inca verzi..

naluci

zidul e inalt, cenusiu, urias in fata orizontului. ani de zile a crescut, mai incet sau mai repede, a fost slefuit, intarit, incercat. pentru ca vroia sa ajunga acolo, si cand a gasit doar furtuna si vuiete, doar ploaie si frig , a inceput constructia. pentru ca acolo e asa. si dupa ce zidul a devenit cat un munte, a asezat pe el brazi, iarba, un parau racoros, si multe flori. flori ingrijite si udate cu drag. pasari crescute sa sparga linistea amenintatoare. vant cu arome verzi si clopotei.
si dupa ce a aranjat frumos padurea, a facut si o pajiste. pe care alearga iepurasi cu urechi lungi si caragioase, pe care aricii nu sunt mingi, si florile sunt vii si respira. si dupa ce a facut pajistea a crescut un lac. un lac plin cu viata si cu miros de papadie, in care se scalda zanele cele bune. si dincolo de lac a facut un deal domol pe care rad caprioarele. si dupa o vreme i-a facut dealului o mare albastra fosnitoare , in spatele careia a pus un soare auriu si plin de zambete.

si in timp ce statea si admira soarele imbujorat, i s-a parut ca s-a treminat furtuna?!?! ..dar trebuie sa treverseze un soare, sa inoate in toata marea, sa calce in pasi usori dealul sa nu sperie caprioarele, sa traverseze lacul inot, sa se strecoare printre flori si arici, sa gaseasca cararea in padurea deja batrana si inteleapta, sa ajunga la picioarele zidului, si sa urce..sa urce...zile, luni, poate ani. sa ajunga sus sa se uite in partea ascunsa, unde e tara fulgerelor si a ploii. si sa se uite printre suvoaie si coloane de gheata, sa atinga linia orizontului. pentru ca i se pare ca se insenineaza. acolo.

gand rau

Ce faci cand te gandesti la ceva neplacut? Cum alegi modul de reactie? Poti alege? Cum hotarasti daca e imaginatie sau realitate? Brrr…. E numai un gand. Si gandul e ca un dracusor, te inteapa si nu-ti da pace. Nu vreau sa fie viata cerc.

strigat

buburuza cu 7 buline se plimba agitata. motanul cu mustati de argint nu e pe buturuga, se invarte si el prin gradina….ea…ea a facut ochii mari si se uita in jur fara sa vada nimic.buburuza inspecteaza, incercand sa intelegaga ce se intampla..dar totul pare normal. Si intimp ce cauta un raspuns o vede ca se indreapta spre iesire. hmm…chiar asa..ceva nu a mai facut.
respira greu. se indreapta cu pasi mici spre gradina. ei dupa ea. dar ea nu poate vorbi. Le face semn…nu se poate..se duc la copac. pe o creanga rasucita , pazit de cintezoi e un pachetel..si ei inteleg ce s-a intamplat…e gol. toti incearca sa faca ceva, sufletul a cazut pe jos, peste pietre. -ea il tinea acolo sa-i cante cintezele, sa-i sopteasca copacul si vantul, sa miroasa iarba si pamantul ud-. …si fuge, singura pe usa, singura prin oras, singura in padure , trece puntea si ajunge pe malul raului.
in gradina buburuza si prietenii incearca sa adune fiecare bucata sa o puna in cutiuta. Le e greu pentru stiu ca atingerea o doare pe ea.
ea e sus, sta cu genunchii sub barbie , ascunsa in par, si plange…

...zi

Azi e o zi dificila. e din categoria « da-mi Doamne putere sa mai rezist o zi » . Parca parca incepe sa se insenineze, nu afara, altundeva…
aa…si multumiri mosului ca m-a facut sa rad.

culori

Ploua marunt , mocaneste. nu vad inca toamna, de obicei o observ dupa culorile copacilor. am sa ma uit azi cu atentie. nu imi place ploaia, imi place soarele cald de vara si cerul foarte albastru. cu un norisor mic, alb, care sa accentueze contrastul. Culoare albastra imi aduce aminte de ceva . eu ,acum vreo 10 ani nu consideram albastru culoare naturala. De ce, nu stiu. cineva mi-a zis, uita-te in sus….ooooo…..imi amintesc si acum…ce uimita am fost uitandu-ma la cer.

zbucium

raul se zvarcoleste si striga chinuit. musca pietrele mari si colturoase, le imblanzeste si le insiruie ca pe margaritare. zgomotul e atat de intens ca pare liniste solida.de o parte si de alta peretii taiati in stanca aspra stau aplecati amenintator. el jos in zbucium, ei drepti si impunatori. in cateva locuri palcuri de brazi stau intr-un echilibru nefiresc.
sus o punte din franghii groase si lemn umed. fragila ca o panza de paianjen danseaza in toanele vantului. pe ea o farama de viata incremenita pare o iluzie. in stanga padurea amenintatoare e pazita de brazi batrani si guri flamande de lupi. in spate un varf de munte pe care ghetarul arde in lumina amurgului.
in dreapta isi canta dragostea elfii. sunt frumosi, cu parul de aur si cu pielea stravezie.
…..brusc, o rafala rea loveste puntea. raul se rasuceste infuriat cu bratele deschise in sus asteptandu-si prada…….

acolo

aerul are o mireasma care o face sa se gandeasca la ceva..nu stie. un vis, un gand? e viu si il simte pe maini si fata. un vant o mangaie si-i sopteste..acolo.. . stie directia, cativa pescarusi i-au facut semn. acolo..acolo. se uita si-si increteste ochii.acolo?! dar e asa de departe. porneste cu privirea pe apa, si urmareste curentul. un fir de apa ii promite ca o sa duca cu el gandurile, poate o sa le duca chiar el, daca are noroc. o sa se loveasca de stancile de pe tarm si o sa sara cateva picaturi din el pe pamant. in locul in are o sa cada va creste un fir de iarba. apa ii promite ca iarba va spune fratilor ei sa o astepte.. , o sa creasca verde, batuta de vant si uda, si o sa-i pregateasca un loc unde sa se intinda pe spate cand va ajunge. o sa stea cu mainile in iarba si pamant, si cu parul pe roua. o sa inspire puternic pana cand mireasma o sa o patrunda in tot corpul . o sa se ridice , si o suvita de par o sa mangaie farul alb. cu bratele deschise va simti puterea apei si misterul pamantului.

tigari

La servici nu este nici un fumator, in afara de mine. si sunt cam 10 persoane. deja am pe cineva care incearca sa ma convinga sa renunt la tigari. Si pe seful meu l-am auzit o data spunandu-I unei colege “she’s poisoning herself with those things”.hmmmm. da renuntatul la fumat nu e renuntatul la tigara pur si simplu. e schimbare de “lifestyle”, e odihna , e mersul la culcare nu de fiecare data dupa 2 noaptea, e hrana sanatoasa, e miscare. si trebuie sa vrei, sau sa ai un motiv serios. am facut-o o data , timp de 5 ani. cand renunti la fumat esti alt om. dispar tendintele autodistructive. E o fraza draguta dintr-un film ”I take great confort in the hope that this things will actualy kill me before things will get worse”. Hihi.
Oricum nu conteaza. Let’s dance.

realitate

revenind la realitate. sa mai sar putin pe mingea mare colorata. ofof am impresia ca viata e un ciocan de jucarie, sunt alea care scot sunete cand lovesti cu ele. -si poc..poc. sa nu cumva sa ramai in reverie. Nu doare, dar nici picatura chinezeasca nu doare...decat dupa o vreme..

pe insula N...

3 zile a intors problema pe toate fetele. o mica emotie, o mare asteptare,..simte cum capacitatea de a acumula semzatii creste..
oricum calatoria a fost mai seaca decat s-a asteptat...poate de la asteptarea infrigurata. e deja in port, alti 6 turisti coboara . ii studiaza. intotdeauna au intrigat-o calatorii. ..daca ar putea ar intra in mintea lor, sa afle care vant i-a adus pe ei exact acolo.
ea stie de ce a vrut in locul acela. un banal film, destul de slabut, cu Kevin Spacey vazut acum 2 ani. si acum mai are clisee din el in memorie. nu mai retine denumirea filmului, poate nici nu a stiut-o vreodata. un banal film in care ratatrea la big-city il aduce pe om intr-un loc extraordinar.in N..
trage aer in piept..daaa...nu-i inseala asteptarile..e ca un deja-vu al simturilor. Oraselul , SJ, e minunat, parca e o miniatura, ii vine sa il guste cu degetul asa cum lingea castroanele acasa , in copilarie, cand se facea prajitura.
rucsacul e in casuta, nelipsitul pachet de tigari pe masa de scanduri grosolane . luminile orasului isi spun povestea departe...licurici. dealurile verzi din jur au o aroma de seva si viata. in fata Atlanticul se zbuciuma,negru si amenintator. farul e un desen, cu glazura alb cu rosu. aerul il simte fizic. ..cateva secunde in care totul e incremenit....verde,negru, alb. ...cateva secunde in care valurile ii arata ce liniste e in lumea ei. gandurile si simturile sunt una....acum.

cum putem ajuta

cred ca ceea ce fac cei din Sibiu, http://adopta-i.blogspt.com , e remarcabil. ce putem face de la distanta e sa dam click pe add-urile din blogul lor.banii stransi se folosesc pentru achizitionarea de hrana pentru cateii necajiti.
de fapt invit pe toti iubitorii de animale sa intre pe blogul lor.

carti on line

http://80.69.83.61/

username=digibook
parola=cartionline

Am sa incerc sa..

nu mai plictisesc asa de repede de:

• mersul la servici
• aroma de la lumanarea parfumata
• aceeasi marca de tigari
• iarna
• shoppingu' la aceleasi magazine
• seful meu
• aceleasi luungi weekenduri in care stau cu ochii in monitor cate 10 ceasuri

off..nu mai imi vin acum in minte si stiu ca am atatea lucruri de care nu ar trebui sa ma plictisesc.

gradina

de cateva zile lucreaza. s-a hotarat sa reamenajeze curtea. de dimineata leaga un gard frumos din floarea soarelui. le aliniaza frumos si le leaga cu panglici de vant. in stanga o sa aseze norii si o sa sape santulete prin care o sa se strecoare pulbere de soare. stie ca e buna pentru nori, asa o sa-i faca sa creasca albi si pufosi. ar vrea sa aranjeze totul frumos. In dreapta o da faca o masuta alba din coji de nuci culese din ocean. .....are lumina in zambet..la masuta o sa stea prietenii ei si o sa bea cu paiul racoritoare cu aroma de laguna verde. se grabeste putin , ca trebuie sa curete si buturuga cea mare de langa parau. acolo stie ca sta motanul cu mustati de argint. ii tremura aripile cand se gandeste la el..o iubeste asa de mult.
buburuza cu 7 buline sta pe o margareta si o priveste cu o spranceana ridicata. ...stie cat e de dezordonata...si ca nu o sa reuseasca. dar nu i spune nimic, o lasa sa zburde bucuroasa prin gradina . mai ia o lingurita din inghetata cu topping de praf de luna cu care a servit-o si se bucura si ea de bucuria ei.

calatorie

gata.a trantit usa si un paianjen nedumerit se uita chioras..asa un cutremur.lumea de afara se vede , dar rotunda, transparenta si tacuta. miroase a papadii. se apleaca si-si scutura un fir de vant de pe aripa stanga. zambeste..urmeaza sa plece. isi aseaza in geamantan o lacrima si o paturica tesuta din fire de iarba. coboara ...si lumea de afara dispare. face 10 pasi in tunelul intunecos si o trec fiori-urmeaza sa iasa. deschide usa veche si soarele o invaluie. gaseste frunza ancorata in spatele casei..si o buburuza cu 7 buline o ajuta sa porneasca pe apa.
e asa de multumita. lumea nu o mai vede de loc. cine oboseste sa se uite la o frunza dusa de curent...zambeste ... e asa de bine sa stea cu picioarele in apa rece..stie ca trebuie sa se intoarca ..dar acum e bine.

oboseala

Zilele trec cu o viteza ametitoare. Dar dimineata ti se pare ca pana seara mai este o eternitate. Iar oboseala e grea, o duci cu tine in geanta ca pe niste greutati de cantar.