in oglinda

..si telefonul e o scoica in care asculti valurile,
agenda e pe o stanca gri si plina de muschi, doar niste semne..
stiloul e o nuielusa verde de alun
mouseul e o piatra alba si rotunda de rau
agrafa de birou..s-au scuturat conurile de brad
si lipiciul…ups, am alunecat si am cazut cu palma pe pamant ud
un vraf de acte…sunt doar frunzele de toamna
am alunecat dincolo….
dar cum fac sa raman acolo?!?

umbre

eu nu exist. nu sunt. si nu vreau sa spun. arde jarul in mine. si in valurile mele albastre, inoata povesti. si cerul meu are toate nuantele rasului , iar norii deseneaza ganduri . cand ma aplec peste florile mele, le vad cum respira. si le ating usor intr-o mangaiere.
am in mine o cascada. vine din padurea cu iz de frunze umede si se arunca in gol . zboara , cade si se opreste. si acolo unde sta apa se vede argintul pestilor de rau.
iubesc conurile de brad. le iubesc mirosul si necugetarea.
si ii iubesc. pe el, pe ea , pe ei. i-as tine pe toti cu mine, i-as aseza in gradina mea , sa sada pe nori si sa rada cu pasarile.
si cand s-ar supara pe mine, m-as bucura sa pot fugi…as fugi desculta in padure, as fugi printre brazi si as simti pamantul rece pe talpa. un ecou de pas..nu un pas.
si cand mi-as pierde suflarea, m-as lasa sa alunec printre frunze, cu mainile intinse. as fii atunci o culoare.
as sta pe piatra rece si taioasa, in mijlocul apei. asteptand sa apuna soarele.si cand ar lua foc cerurile as inchide ochii. si cand i-as deschide, as vrea sa fiu intr-un lan auriu. Acolo vezi cum danseaza vantul .
am intins mana spre un nor ratacit pe senin. si nu l-am atins. …ooo.dar am uitat. eu nu exist. ma furisez seara tarziu si se poate vedea cate o umbra , intinsa pe ziduri. sau o urma in nisip.
eu nu exist…

dulce

Am strans mana pumn. Tare, sa simt unghiile cum patrund in carne. Sa doara. Sa trezeasca. Pentru ca visul e vis atata timp cat nu simti fizic. Simti doar o caldura care calatoreste in tine, si la cotituri face vartejuri calde. Te ameteste. Am ametit. Si simt o dulceata innebunitoare. Imi trec limba peste buze si o simt. Si vine din interior. E cald si e galben. E asa de galben . ca te face sa strangi pleoapele. Si cand le strang simt iarasi gustul . nu-l mai simt numai pe buze. Il simt cum curge pe obraz in jos. Dulce si galben, cum aluneca pe gat si coboara pe spate. E ca o mangaiere. Ca o atingere care arde zapada. Ca o curgere care te face sa-ti frangi mainile. Sa frangi mainile dar sa stai nemiscat. Sa rasfrangi degetele , sa ocupi mai mult loc in spatiu. Ca sa simti cum te acopera. Ca o soapta de vant in spatele urechii, care lasa dare de parfum in tine.

oare..

ce ne face sa alegem o anumita atitudine fata de ceilalti? proiectia noastra in exterior e determinata de restul oamenilor? daca e asa, noi unde suntem? de ce cate o data o aceeasi actiune aduce doua reactii total diferite, in fata aceluiasi act. reactia depinde de modelul interior al celuilalt? ma uit in jurul meu la oamenii cu aspiratii palpabile. oamenii care se lupta pentru casa perfecta din suburbie, pentru masina ”sociala”, pentru a fii bine vazuti .si toate astea fiind lucruri simple, acei oameni au o sansa reala la fericire. mi-as dori si eu un tel de felul asta. sa pot pune mana pe vise, sa le pot masura. si nimeni nu neaga ca sunt importante. e pacat sa ai cateva experiente care sa-ti deschida ochii.

dar e bine cu ochii larg deschisi. cata putere are ceea ce simti.chiar daca te consuma, cata uimire ai in tine…