naluci

zidul e inalt, cenusiu, urias in fata orizontului. ani de zile a crescut, mai incet sau mai repede, a fost slefuit, intarit, incercat. pentru ca vroia sa ajunga acolo, si cand a gasit doar furtuna si vuiete, doar ploaie si frig , a inceput constructia. pentru ca acolo e asa. si dupa ce zidul a devenit cat un munte, a asezat pe el brazi, iarba, un parau racoros, si multe flori. flori ingrijite si udate cu drag. pasari crescute sa sparga linistea amenintatoare. vant cu arome verzi si clopotei.
si dupa ce a aranjat frumos padurea, a facut si o pajiste. pe care alearga iepurasi cu urechi lungi si caragioase, pe care aricii nu sunt mingi, si florile sunt vii si respira. si dupa ce a facut pajistea a crescut un lac. un lac plin cu viata si cu miros de papadie, in care se scalda zanele cele bune. si dincolo de lac a facut un deal domol pe care rad caprioarele. si dupa o vreme i-a facut dealului o mare albastra fosnitoare , in spatele careia a pus un soare auriu si plin de zambete.

si in timp ce statea si admira soarele imbujorat, i s-a parut ca s-a treminat furtuna?!?! ..dar trebuie sa treverseze un soare, sa inoate in toata marea, sa calce in pasi usori dealul sa nu sperie caprioarele, sa traverseze lacul inot, sa se strecoare printre flori si arici, sa gaseasca cararea in padurea deja batrana si inteleapta, sa ajunga la picioarele zidului, si sa urce..sa urce...zile, luni, poate ani. sa ajunga sus sa se uite in partea ascunsa, unde e tara fulgerelor si a ploii. si sa se uite printre suvoaie si coloane de gheata, sa atinga linia orizontului. pentru ca i se pare ca se insenineaza. acolo.