pereti de sticla

Casca si se intinde pe patul verde.sta si se uita curioasa la mana ei. stie ca e foarte mica, dar nu reuseste sa o vada asa.
Se uita la el. e suparat, si sta cu spatele la ea.si-a lipit mainile de sticla, si incearca sa vada mai departe. La inceput , cand si-au dat seama ca sunt sub sticla, nu a fost asa.le placea sa compare mainile mici cu uriasele degete din jurul lor.radeau, uitandu-se in sus la creioanele bine ascutie.se tineau de maini in fiecare seara si dansau. ii placea sa-l mangaie pe pielea stravezie.

sunt frati… crede , dar nu e sigura. Ii place sa il priveasca, seara , cand isi da jos obosit perechea de aripi. sta intinsa si se preface ca nu vede. stie toate gesturile ce o sa le faca. scutura faramele de praf cu dosul palmei, intr-un gest moale. se duce in dreptul picaturii de apa si se chinuie sa-si formeze o imagine. de atatea ori a incercat sa-i explice ca aici, nu au nevoie de oglinzi. se pot privi in ochi si gata. dar nu….nu vrea.
nu –i spune nimic, se bucura doar ca e acolo. nu prea a inteles ce se intampla in jur, si nu-si mai aminteste nimic de afara. doar franturi de amintiri, mai mult le simte decat le vede.

din ziua aceea toate s-au schimbat. De atunci el nu mai rade, si incearca intr-una sa sparga clopotul urias de sticla. cateodata, intr-un zgomot asurzitor, loveste cu furie in el si, nimic… sta cu spatele la ea , si cand ii vorbeste ii spune doar despre cum trebuie gasit un drum spre afara.. Il ia de mana usor, de multe ori si-i vorbeste. suntem mici, mici, nu putem merge afara. ne spulbera vantul, ne arunca si ne duce unde vrea el. si mainile nu se pot strange asa de tare, in fata lui. ne loveste o picatura de ploaie, si nu ne mai putem ridica de jos..ne arde soarele, si pielea noastra e prea subtire. firele de praf dor…si nu putem iesi. trebuie sa tinem aici totul… si il atinge iarasi. tot incercand sa inteleaga ce spune, il strange in brate, cu grija sa nu-i raneasca aripile, cu spaima sa nu zboare.

sta pe mijlocul covorasului visiniu, turceste si sufla sus rotocoale de fum. narghileaua e un cadou . de la o carte. Se gandeste la seara trecuta… s-au strans cu disperare in brate. s- au muscat de buzele fierbinti. el a ascuns saruturi in curbura talpii , ea le-a ascuns dupa ureche, acolo unde simti pielea moale . … daca ar fi mari din nou? daca ar sparge sticla? daca nu i-ar lovi ploaia? se ridica si se plimba agitata de jur imprejur. piciorul descult pe rece ii face bine. el sta , cu spatele, lipit de sticla pe care o uraste. ..se aseaza iarasi in mijlocul covorasului . un nou norisor de fum aromat. ridica imperceptibil din umeri…mic, sau mare, bucuria e la fel.rasul suna la fel. zambetele sunt la fel. ..se ridica usor, si se apropie de marginea incaperii.. se uita peste umarul lui prin peretele de sticla, incercand sa intrezareasca ceva..ofteaza usor, si-si incolaceste mainile in jurul lui, si isi apropie buzele intr-o soapta usoara . vino acum! se ridica , si se strang in brate pe covorul visiniu, intre peretii de sticla.