Ma urasc pe mine. urasc viata mea. si-i urasc pe oamenii pe care-i iubesc cel mai mult
5 comentarii:
Anonim
spunea...
Eiii….. asta nu poate fi adevarat. Nu este adevarat! Ai incurcat oleaca ordinea literelor. Le-ai lasat sa zburde libere si rotunde precum norii, sa se desire ca basmaua bunicii, sa le creasca mustati si uite acum ce-a iesit. Cred ca e din cauza vantului, s-a semetit un pic si a indoit vela mare din puf de papadie. Cauta prin ungherele stinghere ale parcului o frunza mai mare, poate fi ruginie (ruginiu nu vine de la rugina ci de la rug) peticeste vela cu o bucatica mica de soare si da-i drumul in jos pe parau printre globurile rosii sau albastre, printre pasii nehotarati cocotati unul peste altul ca filele unei carti, printre mosii cu nas rosu si colindele cu miros de cozonac si sigur ai sa ajungi unde trebuie……
Frunzele nu se mai vad, dar pe zapada pufoasa se poate citi o bucurie alba..astazi sunt fericita, si nu-mi amintesc sa fi spus asa ceva de foarte multa vreme.
eiii... nu mai trecusem demult prin fotografiile tale si uite ce descopar!; imi plac foarte mult ultimele, ultimele insemnand oct-nov-dec; imi plac tare cea cu usile din 13 dec, poarta 13 dec, one second before the winter (foarte reusita), stalpul, cele alb-negru, toamna ruginie oglindindu-se in lac (multe), cateva apusuri (de exemplu sunset), vis (de unde ai scos albastrul ala uluitor?!?!?!)...; ce mai, cam toate din oct-nov-dec. eeee..... cred ca o sa-mi schimb poza de pe desktop; banuiesc ca-mi dai voie sa folosesc una din cele enumerate...
albastrul visului... nu-mi apartine, e curat photoshop :) e un vis luminos: soarele si padurea, si uite ce a iesit.
ma bucur ca cineva a inventat fotografia digitala, e o unealta pentru cei fara veleitati artistice, cum as fi eu. momentul in palma mea, pe desktopul meu...
sincer...ma simt bine cand stiu ca nu numai mie imi plac.
5 comentarii:
Eiii….. asta nu poate fi adevarat. Nu este adevarat! Ai incurcat oleaca ordinea literelor. Le-ai lasat sa zburde libere si rotunde precum norii, sa se desire ca basmaua bunicii, sa le creasca mustati si uite acum ce-a iesit. Cred ca e din cauza vantului, s-a semetit un pic si a indoit vela mare din puf de papadie. Cauta prin ungherele stinghere ale parcului o frunza mai mare, poate fi ruginie (ruginiu nu vine de la rugina ci de la rug) peticeste vela cu o bucatica mica de soare si da-i drumul in jos pe parau printre globurile rosii sau albastre, printre pasii nehotarati cocotati unul peste altul ca filele unei carti, printre mosii cu nas rosu si colindele cu miros de cozonac si sigur ai sa ajungi unde trebuie……
Frunzele nu se mai vad, dar pe zapada pufoasa se poate citi o bucurie alba..astazi sunt fericita, si nu-mi amintesc sa fi spus asa ceva de foarte multa vreme.
:)
ei, ia uite... ai si ajuns.....
eiii... nu mai trecusem demult prin fotografiile tale si uite ce descopar!; imi plac foarte mult ultimele, ultimele insemnand oct-nov-dec; imi plac tare cea cu usile din 13 dec, poarta 13 dec, one second before the winter (foarte reusita), stalpul, cele alb-negru, toamna ruginie oglindindu-se in lac (multe), cateva apusuri (de exemplu sunset), vis (de unde ai scos albastrul ala uluitor?!?!?!)...; ce mai, cam toate din oct-nov-dec.
eeee..... cred ca o sa-mi schimb poza de pe desktop; banuiesc ca-mi dai voie sa folosesc una din cele enumerate...
albastrul visului... nu-mi apartine, e curat photoshop :) e un vis luminos: soarele si padurea, si uite ce a iesit.
ma bucur ca cineva a inventat fotografia digitala, e o unealta pentru cei fara veleitati artistice, cum as fi eu. momentul in palma mea, pe desktopul meu...
sincer...ma simt bine cand stiu ca nu numai mie imi plac.
Trimiteți un comentariu