vantul care sta pe loc

il trage de mana pana la liziera padurii. respira greu. totul e prea verde. verde dur si rece. aerul doare...ii lasa mana si o priveste. batranul cu barba alba se aseaza pe iarba ca intru-un culcus rece de primavara. si incepe: -sa stii ca am vrut sa viiaici. stiu ce e in mintea ta si ai nevoie sa intri sa te pierzi -dar nu vreau sa ma pierd. si de ce nu vii cu mine? -stii de ce nu vin. si gandeste-te , si spune-mi tu de ce trebuie sa te pierzi..spune-mi ce o sa faci cand o sa te pierzi. ... rade si arunca o frunza in nervul vantului.. -am sa ma regasesc! au trecut douz zile, crede... nu-si da seama ca sta acolo imbratisata cu zecile de ani. nu a observat cand au crescut radacinile. incearca sa-si duca mana la frunte sa alunge un gand rau, si nu reuseste.o secunda de panica, doar o secunda. o amintire a unuei vieti visate. nici o tresarire , nici un miros, nici un simt dinainte. .... ....si incepe sa rada cu hohote , rade, rade, si vantul incepe sa faca un dans nebun, un dans de cercuri albastre. bradul isi intinde relaxat crengile si incremeneste din nou cu ochii in zare.