Un copac si o insula

Am locuit la liziera padurii. De o vreme, nu aproape, dar asa am gandit ca acolo o fi mai safe. Oricum, nu mai stau acolo de demult. Nu stiu de ce ma apuca melancolia. Mi-e dor poate de vantul care loveste copacii, sau de ciutele speriate care adapau acolo. Oricum, cert e ca dupa doar doi ani de aroma de margine de padure, si dupa certutudinea ca nimic din ceea ce se intampla acolo nu e in armonie cu mine, mi-am strans bocceluta si m-am infundat sub copacii batrani. Acu' am adapost sub un nuc mare. Pare intelept, face nucile cat portocalele si veveritele trag la el ca albinele la flori. Am zis , pentru ele o fi bine aici, ce ar fi sa sed si eu sub nuc o vreme. Dar sunt om, si nu m-am abtinut sa nu construiesc, sa transform si sa ating. Ziduri, fortareata curata, cu lemne din cele mai bune, ascutite la varf, strat de urzici, transee.
Acu e gata, ..fortareata.

E in mjlocul padurii. La doi pasi de mine e cel mai inalt copac. Si Batran, un viezure zicea ca e de prin 60'. O fi, il cred. Se tine tare copacul. Vin oameni din toate partile lumii sa il vada, si dorm in scorbura lui. Scorbura e asa de mare ca veveritele lui au crecut cat iepurii. Pisicile fug ca din pusca cand le vad. Cainii le latra cu precautie de la distanta.
Ei acu si eu il vad in fiecare zi. Ma gandeam eu ca vazandu-l zilnic va influenta ceva cu umbra lui. Ei, suntem amici buni. In loc sa inspire, povesteste. Si cand povesteste viata lui, doar ma asez la umbra si ascult.
Si incep valurile si nisipul sa cante. Scoicile sa se certe. Frunzele sa danseze in vant.

Oi fi eu in mijlocul padurii, dar aud valurile. Aud notele ascunse.

Cateodata mai ridic privirea si vad in jur pat de frunze, si simt mirosul. Ma ascund repede. Doar ascult copacul. El isi spune povestea. Mai trec calatori, dau binete. Le zambesc si ei isi vad mai daparte de treaba. Discuta , fac poze. Intr-o zi i-am rugat sa-mi arate si mie fotografiile. ...frumos. Dar parca eram sigura ca eram si eu in poza, i-am intrebat daca sunt toate....ei spun ca da... Ma uit, si sunt doar frunze... Armonie, culoare, parca si hartia mirosea a pamant. Da eu nicaieri...
dar ieri m-am plimbat in ploaie si am incercat sa ma privesc in apa. si am vazut doar culori.vant si miros. doar atat.

vid

oricat caut...nu reusesc sa gasesc......sau am gasit...sunt oarba.
nu vreau sa vad pe nimeni, nu vreau sa aud pe nimeni. sunt suparata pe lume.