actorii

cuvintele sunt un fals. sunt o piesa de teatru jalnic, intr-un cartier rau famat. unde betivii si cei ascunsi se prefac a se uita la scena. miroase urat, imbacsit, si actorii obositi se ascund sub straturi groase de pudra. e un teatru intunecos, cu coridoare inalte , pereti scorojiti si umbre dansand pe pereti. e ca o casa a fantomelor. azi una, maine alta. pe acelasi coridor pe care se plimba umbrele mortii. nimic vesel, nimic auriu nu rezista in teatrul vechi. adu o floare si in cateva ore o sa vezi cum ofileste, cum isi pierde culorile. o sa o vezi cum se aseaza obosita pe scaunele roase si murdare. si priveste jalncul spectacol. in care actorii rad cu dintii gaunosi. si asteapta sa se termine reprezentatia sa se poata intoarce in birtul de pe aceeasi strada cu iz de rau.
si in tristetea lor de clovni tragici, inca mai spera si viseaza la gradinile in care nu au curaj sa calce. curajul le lipseste, caci daca ajung vreodata sa se plimbe printre copacii inalti, nu au sa stie drumul inapoi spre scena cu miasme de mlastina. si nu stiu sa faca altceva. nu pot vedea mai departe de cortinele vietii lor.
am sa dau foc teatrului, strazii. si dupa ce arde, am sa plantez stejari. iar actorii, cand vor veni dimineata fara nici o speranta sa-si tina reprezentatia, au sa uite de frica, caci gradina se va muta acolo unde stiu ei sa paseasca.