cand am sa mor, in ultimele ore, sau minute, stiu ce vreau....
casti si ceea ce urmeazaa...

Un copac si o insula

Am locuit la liziera padurii. De o vreme, nu aproape, dar asa am gandit ca acolo o fi mai safe. Oricum, nu mai stau acolo de demult. Nu stiu de ce ma apuca melancolia. Mi-e dor poate de vantul care loveste copacii, sau de ciutele speriate care adapau acolo. Oricum, cert e ca dupa doar doi ani de aroma de margine de padure, si dupa certutudinea ca nimic din ceea ce se intampla acolo nu e in armonie cu mine, mi-am strans bocceluta si m-am infundat sub copacii batrani. Acu' am adapost sub un nuc mare. Pare intelept, face nucile cat portocalele si veveritele trag la el ca albinele la flori. Am zis , pentru ele o fi bine aici, ce ar fi sa sed si eu sub nuc o vreme. Dar sunt om, si nu m-am abtinut sa nu construiesc, sa transform si sa ating. Ziduri, fortareata curata, cu lemne din cele mai bune, ascutite la varf, strat de urzici, transee.
Acu e gata, ..fortareata.

E in mjlocul padurii. La doi pasi de mine e cel mai inalt copac. Si Batran, un viezure zicea ca e de prin 60'. O fi, il cred. Se tine tare copacul. Vin oameni din toate partile lumii sa il vada, si dorm in scorbura lui. Scorbura e asa de mare ca veveritele lui au crecut cat iepurii. Pisicile fug ca din pusca cand le vad. Cainii le latra cu precautie de la distanta.
Ei acu si eu il vad in fiecare zi. Ma gandeam eu ca vazandu-l zilnic va influenta ceva cu umbra lui. Ei, suntem amici buni. In loc sa inspire, povesteste. Si cand povesteste viata lui, doar ma asez la umbra si ascult.
Si incep valurile si nisipul sa cante. Scoicile sa se certe. Frunzele sa danseze in vant.

Oi fi eu in mijlocul padurii, dar aud valurile. Aud notele ascunse.

Cateodata mai ridic privirea si vad in jur pat de frunze, si simt mirosul. Ma ascund repede. Doar ascult copacul. El isi spune povestea. Mai trec calatori, dau binete. Le zambesc si ei isi vad mai daparte de treaba. Discuta , fac poze. Intr-o zi i-am rugat sa-mi arate si mie fotografiile. ...frumos. Dar parca eram sigura ca eram si eu in poza, i-am intrebat daca sunt toate....ei spun ca da... Ma uit, si sunt doar frunze... Armonie, culoare, parca si hartia mirosea a pamant. Da eu nicaieri...
dar ieri m-am plimbat in ploaie si am incercat sa ma privesc in apa. si am vazut doar culori.vant si miros. doar atat.

vid

oricat caut...nu reusesc sa gasesc......sau am gasit...sunt oarba.
nu vreau sa vad pe nimeni, nu vreau sa aud pe nimeni. sunt suparata pe lume.

o tigara, luna rece si cateii suparati pe ea

nu conteaza , chiar nu conteaza. in ganduri sau in sertar. faci ordine la fel. sortezi, arunci sau stergi de praf.
imi e asa de dor de orasul M , cum nu m-as fi gandit vreodata. si nu de orasul m, ar putea sa fie orice desert sau ghetar. mi-e dor de el. m-am indragostit din nou, si as lasa sa curga din mine explozii de secunde calde , arome de toamna si ciripit de zburatoare. as vrea sa umblu pe varfuri peste scaparari de vara si sa imi fac vant cu frunze de trifoi. sa ne tinem de maini si vantul sa adie cu miasme de apa curgatoare. vreau sa dam la o parte cu o umbra de gand toate zilele serpuitoare cu otravuri de vipere.

vad o margine de parau si verde mult. mi-as aseza capul in bratele lui si as vrea sa-mi mangaie incet fruntea si parul. incet si fara ganduri. fara ganduri dar cu o luna rotunda ca un mar domnesc, cu aerul subtire si datator de viata, si cu inima mare si plina de culori ca desenele unui copil de 6 ani.

sunt suparata pe viata, ca e ca si angajatii primariei care strica cuiburile porumbeilor, si o iubesc asa de mult ca ma lasa sa visez si sa zbor.

am sa ma duc in M, si am sa-l strang tare de maini, am sa-l duc pe stancile reci langa apa soptitoare, si imi voi ruga gandul sa faca pentru mine ce eu nu pot.

introspectie

oricat scormonesc inauntru nu gasesc decat bolovani...rotunzi, slefuiti de apa...

festival

bh,,
e o seara asa de neplacuta...e minunata, in felul ei, si e albastra dulce ca si prajiturile nerealiste, dar imi da fiori in coaste. ini aminteste de mine si de viata mea..
imi aminteste de oameni... specia cea mai evitata de mine pe parcursul ultimului deceniu.. si-mi aminteste de trenuri, rauri repezi si nori mari si grei care nu vor sa stea sus, se pot rezema doar pe umeri..
aaa, si e frumos, societatea scutura mana intr-o fraternizare super dirijata. ,``toti suntem foarte bucurosi de festival, vai , noi muritorii de rand apreciem eforturile facute din buget pentru a ne face a uita toate``...pentru 5 seri...e super festival...de la el vom sari ( nu deraia) o linie si vom ajunge pe directia bunaa...

bujorii au inflorit doar de o luna, doar ieri am vazut un bujor palid care-si plangea petalele sub talpile trecatorilor...... mai sunt lilieci!!! si inca nu am apucat sa culeg papadii( asta e de la stress) astept vara, in aproape iunie, si astept ploaia ce va curata tot noroiul de pe ganduri


am sa-mi iau bilet...am sa merg in croaziera..in lumea celor care nu mai simt nimic dar se bucura de briza serii.... asa mi-e de scarba de tot incat mi-am pierdut sirul logic..

vedeam-as papadie, vedeam-as floare de salcam, vedeam-as orice in afara de o fiinta umana....

ganduri de soricel

a fost o data un soricioi si o soricioaca. in cuibul lor, sub o terasa plina de minunatii, (ca de exemplu saci cu grane pentru porumbei), deci..in cuibul lor unde le place sa si petreaca seara in aer umed de vara si racoare, si sa stea umar la umar in paie uitandu-se la filme vechi. da...vechi. ca ei sunt moderni. intre resturi de grane si alte cele de-ale mancarii adunate din jungla urbana, sunt nebuni dupa filme. daca se poate vintage...black and white, sau ce o fi. orice e binevenit. it happend one night ..e perfect...dar daca e o lejera comedie romantica se accepta la fel. fara pretentii. pretentiile sunt pentru sobolani. ei sunt soricei gri pufosi cu coada rosie. finuti.
si in o racoroasa seara de vara, poate prea racoroasa pentru gusturile lor soriciereoase...stand si desfacand bobite..soricioiul oboseste si decide ca e timpul pentru un film. soricioaica parca ar mai sta si ar mai asculta linistea noptii...liniste zgomotoasa si urbana...plina de exclamatii si semne de intrebare.. dar el decide si se ascunde intre cele 17 paie caldute din coltul vestic al cuibului, un desfatator dormitor, iar soricioaica face fronda, si cu gandurile ei mai sta la bobite. sta , si bobita cu bobita desface gandurile ca pe un fuior, si dupa ce momentul de fronda trece, si calmul se aseaza peste ea, ia o bobita in brate si se duce si ea repede intre paie. roade bobita si se desfata cu filmul...o zecime de bobita, 3 sferturi de bobita....si cand ajunge la jumatate soricioul cel bun...(asa stie ea) se intoarce iritat intre paiele lui si o cearta...... si i explica cum e cu adunatul bobitelor ziua...si cum e cu dereticatul paielor...si cum e lupta cu sobolanii ce locuiesc in tubul de aerisire al casei de langa.... si soricioaca nu se supara...dar se intristeaza...si isi ia sfertul de bobita ramas si se aseaza sub banca uriasilor din curte, in ploaie, si nu se poate opri din a roade si a se intreba..... oare unde? oare cum? oare ce sa fac? poate nu-s bobitele mele bune...oare cand vor fi? oare ..oare....si dupa 2 ore de intrebari si nedumeriri, ...hotaraste ca e mai bine intre doua paie si fara atatea ganduri, lasa bobita si intrebarile sub bancuta si -si promite ca va reveni a doua zi...