Am obosit.
Fiecare efort, fiecare miscare, fiecare pas ... dor.
Calc in zapada, imi tarai picioarele si las urme. Nu stiu ce ma inclina mai tare, urma pe care o vad sau vantul care o sterge.
Nu mai pot sa fug.
Mi-am incastrat pasii in plumb.
Plumbul e lipit de pamant. Coboara , coboara in vartejuri pana in centrul sferei.
Nu mai pot sa rad.
Stiu ca mi-am pierdut masca, si se aude doar ecoul.
Rasul zboara departe peste colinele din zare, isi pierde echilibrul si cade cu zgomot de furtuna pe iarba.
Nu mai pot sa plang.
Caci nu mai am lacrimi. Doar un noroi tulbure , negru , venit din adancurile mlastinilor.
Ma prefac ca traiesc.
Si stiu cat de josnic este sa te bucuri de prefacatoriile tale. Iubesc minciuna! Da , mint , cu ardoare si e demonica satisfactie.
M-am taiat intr-un gard parasit acum trei luni. Si am vazut ca nu am sange. M-am uitat cu spaima la miile de fire de cupru incolacite in jurul oaselor. Am luat o seringa si am inceput sa-mi injectez cerneala. Sa curga ceva si prin mine.
Nu-mi pasa! Nu vreau! Nu stiu!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
tocmai acum cand a castigat iohannis pestisorule?!
mmm... nu-mi place ce aud!
desiii treaba asta cu injectat cerneala in vene ar trebui s-o incerc si eu; sa vezi atunci ce mi-ar mai merge mana la scris, nu ca acum cand a plecat in tarile calde vrabiuta aia cu textele si m-a lasat balta...
io zic sa lasi zapada sa se topeasca bine-merci si sa-mi spui ca a crapat macar putin soarele!
astept!
a inghetat zapada. reflecta lumina. din pacate e doar o oglinda.
:))) apropos de Johannis, ia sa intru eu pe FB sa vad ce sa mai intampla :)
Trimiteți un comentariu