fuge pe cararea dintre firele de iarba. nu se uita in sus, sunt mult prea inalte si simte ca nu poate sa-si pastreze mintea limpede. frunzele moarte ii taie calea. cu greu ajunge pe marginea buturugii.
in aer e miros de parau rece de munte. parca soarele e mai frumos, mai limpede. norii sunt azi mai albi, si soptesc o melodie pe care nu o intelege.oglinda apei de seara. nu o vazuse de mult si o face sa respire culori.
lumea se invarte in jur ,prea repede, ameteste si se aseaza pe pamantul tare.
vrea sa faca apa bulgare, deschide palma si nu e nimic. 2 picaturi cad cu zgomot.
o gramajoara de ace de brad. in aer e iz de verde. se acopera cu ele si inchide ochii. praful de vise se aseaza incet. nu se mai poate gandi la nimic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
eiiii….. pestisorule auriu, eu zic sa reformulam pe ici pe colo;
astfel:
“fuge pe cararea dintre firele de iarba; zambeste si-si deschide larg plamanii si sufletul; le umple cu miros crud si verde de nou nascut…
langa paraul de munte parca soarele e mai frumos, mai limpede, norii sunt azi mai albi si soptesc o melodie celesta care curge usor peste dealuri ca un val fin din rochia miresei; se ridica si strange in brate adierea de vant; incepe a valsa; lumea se invarte in jur, repede, din ce in ce mai repede; ea rade, din ce in mai tare, rade in hohote
cade apoi pe un petec de muschi de langa buturuga de pin si-si intinge degetele subtiri in apa racoroasa, apoi isi atinge usor obrajii imbujorati; vrea sa faca apa bulgare, deschide palma si nu e nimic; 2 picaturi cad cu zgomot si fug surazand printre pastravii stralucitori dupa suratele lor catre mare
o gramajoara de ace de brad; culege unul si incepe sa-si coasa din clipele tocmai traite vise; o sa aiba cea mai frumoasa rochie la balul instelat al pestisorilor aurii, stie sigur asta…; zambeste”
mmm…… ia sa mai privim o data
da, asa mai merge…..
:)
ei, mosule, tu impletesti vorba si lacul, iarba si norii, hartia alba si cerneala cu oftatul prelung alungat deoparte, zambetul cu lumina calda. eu doar m-am intins cu greu pana la creion. si am mazgalit cu el un colt de hartie cazut. ...dar stiu ca e asa . am vazut. doar ca vreau sa vad mai mult, sau vreau sa vad tot asa. ...doar ca , cateodata, cararea e mai abrupta, pamantul mai noroios, vantul mai serpuitor, apa mai navalnica.
dar toate sunt acolo, trebuie doar adunata puterea si deschisi ochii.
stii, la inceput lumina te orbeste.
si..stiu, asa e, oricat de greu ar fi, acele de brad miros verde.
:)
Trimiteți un comentariu